Cum pot evita managerii trei caracteristici disfuncționale de operare inerente

question-738810_960_720

 

Nu este un secret faptul că majoritatea organizațiilor din mediul de afaceri autohton se confruntă în prezent cu o criza de personal. Lipsa personalului îi obligă pe manageri să ia măsuri pentru creșterea productivitățîi angajaților, ceea ce pare un lucru bun pentru eficiența organizației. În realitate, pe fondul supraîncărcăriii și termenelor strânse ce trebuie onorate, organizația reacționează prin trei caracteristici de operare:

  1. Stilul de conducere al managerilor este unul bazat pe comandă, control și critică excesivă.
  2. Subordonațîi acționează pompieristic, nu au timp să învețe din propriile greșeli sau să împărtășească din propria experiență, devin suspicioși și pasivi-agresivi.
  3. Programele de dezvoltare a personalului sunt blocate.

Se creează astfel un mediu de lucru care îi demotivează pe angajați, cei mai buni sau cei mai noi dintre aceștia dorind să-și caute locul de muncă în altă parte, nu neapărat pentru un salariu mai mare ci pentru a se bucura de atenție, apreciere, recunoaștere și dezvoltare continuă în schimbul demonstrării capabilităților și loialității lor.

Organizațiile reacționează manifestând cele trei caracteristici menționate, atunci când echilibrul dintre capabilitatea de producție și producție este compromis. Ele se dovedesc a fi disfuncționale întrucât pe termen lung provoacă consecințe care pun în pericol existența oricărei organizațîi. Acestea sunt: multiplicarea golului de oameni talentați, multiplicarea problemelor operaționale rerezolvate, incidente cauzate de abateri de la normele de securitate a muncii, o calitate scăzută a performanței angajaților, pierderea încrederii din partea clienților.

Cele trei caracteristici disfuncționale de operare care își pot face cu ușurință prezența în orice organizațîe, oglindesc în mod firesc ambițiile, temerile și convingerile echipei de conducere. De aceea, stă în puterea echipelor de conducere să controleze manifestarea acestora prin crearea în organizațiile lor, a unei culturi organizaționale bazată pe coaching.

Fiindcă doar atunci când aleg coachingul, managerii își pot crea spațiul si timpul necesar pentru a deveni conștienți de interferențele care îi limitează în lucrul cu oamenii și a descoperi cum să-și îmbunătățească performanța abilităților de leadership prin care să-și păstreze și dezvolte angajații potriviți. Urmând această cale, managerii își pot duce la îndeplinire obiectivele ambițioase de business.

Prin deschiderea la coaching managerii devin capabili să înlocuiască cele trei caracteristici disfuncționale de operare inerente cu acțiuni conștiente orientate spre echiibrul și reușita organizațiilor lor pe termen lung.

24. aprilie 2019 by Iulian Luca
Categories: Business 100%, Coaching Experience | Comentariile sunt închise pentru Cum pot evita managerii trei caracteristici disfuncționale de operare inerente