Liderul jongler şi zona lui de focus

Probabil că una dintre cele mai mari provocări ale tale în calitate de lider este de a şti unde să-ţi concentrezi atenţia pentru a fi sigur că iei cele mai inspirate decizii.

Imaginează-ţi un jongler care jonglează cu mai multe bile din cauciuc. Mingile aruncate în sus la înălţimi diferite sunt într-o continuă mişcare şi niciuna nu cade pe pământ. Eşti fascinat de măiestria cu care jonglerul controlează echilibrul dinamic al bilelor. Deodată vezi că el începe să jongleze şi cu bile din cristal. Printre bilele din cauciuc apar bile din cristal care zboară prin aer fiind antrenate de mâinile lui dibace care nu le lasă să se zdrobească de pământ. Vezi cum rând pe rând bilele din cauciuc lovesc pământul fiind lăsate în mod deliberat să cadă pentru ca jonglerul să se asigure că bilele din cristal sunt întregi şi permanent în aer. Este uimitor cum acest jongler jonglează cu toate bilele având grijă să nu le spargă pe cele din cristal.

Chiar dacă ideile de mai sus ţi-ar putea produce imaginea cadrului unei arene de circ, acesta nu este deloc străin de mediul organizaţional al cărui exponent este liderul. Un lider ar putea fi asemănat cu un veritabil jongler. La fel cum jonglerul jonglează cu bile din cauciuc şi bile din cristal, liderul jonglează cu deciziile inspirate şi cu cele neinspirate. Diferenţa este că dacă jonglerul ştie clar care sunt bilele din cauciuc şi cele din cristal, liderul de business are nevoie să identifice continuu care sunt deciziile corecte sau bilele din cristal pe care să le susţină şi care sunt deciziile eronate sau bilele din cauciuc pe care să le lase să cadă. Totuși dificultatea cu care jonglează un lider este sporită de faptul că:

  • “bilele din cristal” sau deciziile inspirate susţinute în trecut se pot transforma în “bile din cauciuc” sau decizii neinspirate în prezent.
  •   există riscul că “bilele din cristal” să fie confundate cu “bilele din cauciuc”, să fie lăsate să cadă şi să se spargă provocând în final efecte nedorite pentru lider şi organizaţia pe care o conduce.
  • numărul “bilelor din cristal” sau a deciziilor inspirate luate de lider pentru susţinerea bunului mers al organizaţiei creşte proporţional cu dezvoltarea acesteia.

Unii lideri reuşesc să jongleze magnific cu o mulţime de “bile din cristal” conducându-şi afacerile spre prosperitate, pe când alţii jonglează magnific cu o mulţime de “bile din cauciuc” conducându-şi afacerile spre situaţii dificile.

Ce anume poate face diferenţa în modul în care jonglezi cu deciziile tale ?

Rolul de lider crează în mintea şi sufletul tău un univers de gânduri şi emoţii. Deciziile pe care le iei sunt idei extrase din acest univers cu scopul de a le pune în aplicare pentru a produce rezultatele aşteptate în zonele tale de focus. Deciziile au atât componentă raţională sau intuitivă cât şi componentă emoţională. Componenta raţională sau intuitivă este dată de argumentele soluţiei pe care se bazează decizia ta pentru a rezolva provocarea care ţi-a captat atenţia. Componenta emoţională este dată de modul în care te simţi când ai luat decizia, mod care îţi crează impulsul de a acţiona sau nu pentru a o pune în practică. Cu cât nivelul de entuziasm şi siguranţă pe care ţi-o conferă o decizie este mai mare cu atât mai mult vei fi înclinat să o pui în practică.

Cum deciziile corecte reprezintă cele mai bune soluţii alese de tine pentru a rezolva problemele pe care ţi-ai concentrat atenţia, la prima vedere ai putea spune că o decizie corectă este una inspirată.

Imaginează-ţi un lider de business a cărui atenţie este concentrată pe eficientizare şi în această direcţie ia decizia de a reduce costurile până la o anumită ţintă. Argumentele deciziei sunt întemeiate iar impulsul emoţional este puternic orientat spre a o aplica cu entuziasm şi convingere. Totuşi în ciuda faptului că prin decizia de reducere a bugetului liderul şi-a atins scopul, în final se alege cu un val de probleme provocate de plecarea angajaţilor competenţi, demotivarea angajaţilor existenţi, scăderea calităţii produselor, defectarea utilajelor sau scăderea comenzilor.

Astfel, mulţi lideri cred că jonglează cu “bile din cristal” dar care în realitate sunt “bile din cauciuc”.

Diferenţa între deciziile inspirate şi cele corecte rezultă din efectele colaterale pe care acestea le pot produce. Cu cât efectele colaterale sunt mai degrabă pozitive decât negative cu atât mai inspirată şi în acelaşi timp corectă este decizia care le-a produs.

Ce anume poate să te asigure că jonglezi cu” bile din cristal” şi nu cu “bile din cauciuc” ?

Albert Einstein spunea că pentru a rezolva o problemă cu care te confrunţi , este necesar să accesezi un nivel de inteligenţă mai înalt decât nivelul de inteligenţă pe care l-ai folosit pentru a crea iniţial problema. Calitatea deciziilor pe care le iei poate fi influenţată de:

– identificarea părţilor afectate de deciziile tale

– cunoaşterea intereselor părţilor

– îndeplinirea intereselor părţilor

– anticiparea efectelor colaterale

Zona de focus în care conştientizezi aceste informaţii poate fi cheia prin care poţi controla consecinţele deciziilor tale. Cu cât alegi să îţi accesezi un nivel de inteligenţă mai înalt decât cel la care ai perceput semnele ce impun luarea unei decizii, cu atât mai mult îţi vei eleva zona de focus care-ţi permite să-ţi creşti nivelul de conştientizare al criteriilor pe care decizia ta are nevoie să le satisfacă pentru a deveni mai precisă, mai ecologică, mai completă şi cu un impact  pozitiv asupra efectelor colaterale.

Elevarea zonei de focus te poate asigura că jonglezi cu” bile din cristal” şi nu cu “bile din cauciuc.

De exemplu, în cazul unui doctor care ia decizia prescrierii reţetei de medicament pentru un pacient,  dacă zona lui de focus este tratarea simptomului pacientului, el poate  prescrie o reţetă simplă, iar dacă zona lui de focus este tratarea cauzei care a generat simptomul atunci poate prescrie o altă reţetă mai complexă. Este evident că zona de focus pe cauza şi nu pe simptom este cea care l-ar detemina pe medic să ia decizia inspirată de a prescrie reţeta cu cel mai pozitiv efect asupra însănătoşirii pacientului. Această zona de focus nu ar fi conştientizată de medic dacă nu ar alege să-şi acceseze un nivel mai înalt de inteligenţă decât în cazul în care s-ar concentra doar pe tratarea simptomului.

10 zone de focus care îţi asigură jonglarea cu deciziile inspirate

1. Concentrarea pe viitorul dorit – oferă posibilitatea de a-ţi rafina criteriile de luare a deciziilor pe baza clarificării aşteptărilor prin imaginarea viitorului dorit. Prin concentrarea pe viitorul dorit îţi poţi crea viziunea succesului şi îţi poţi genera motivaţia puternică de a o împlini. Viziunea succesului conţine formula obţinerii rezultatelor dorite şi contextul de relaţie care te-ar ajuta să le obţii.

2. Concentrarea pe soluţie – asigură creativitatea şi energia pozitivă de a genera o mulţime de idei bune fără să te cramponezi de iluzia limitărilor pe care ţi le opun problemele cu care te confrunţi . Între acestea cu siguranţa va exista cel puţin o idee strălucită pe baza căreia să iei o decizie inspirată. Prin concentrarea pe soluţie vezi orizontul oportunităţilor de dincolo de problemă ceea ce-ţi sporeşte încrederea de a reuși şi te motivează să percepi problemele nu ca obstacole ci ca pe provocări care te îndeamnă să-ţi accesezi nivelul următor de inteligenţă pentru a le depăşi.

3. Concentrarea pe prezentul pozitiv – înseamnă să primeşti la schimb din partea celorlalţi starea de bine pe care le-o oferi tu prin atenţia, aprecierea şi recunoştinţa de care dai dovadă. În acest fel îţi asiguri starea emoţională potrivită luării deciziilor inspirate.

4. Concentrarea pe trecutul pozitiv – amintirea deciziilor inspirate pe care le-ai luat în trecut te încarcă pozitiv și îţi crește încrederea în eficacitatea ta. Mai mult, dacă în trecut ai luat o decizie care s-a dovedit a fi inspirată şi ar putea fi potrivită în prezent, este bine să o iei în consideraţie.

5. Concentrarea pe potenţial – te ajută să iei decizii pentru a capacita mai degrabă ceea ar putea funcţiona mai bine şi se potriveşte decât ceea ce funcţionează dar nu se potriveşte cu viziunea şi valorile tale. Liderii care se concentrează pe potenţial aleg să investească în prezent în dezvoltarea talentelor care vor putea produce rezultatele așteptate din viitor.

6. Concentarea pe faptele brute – atunci când deciziile tale sunt bazate pe informaţii culese direct de la locul faptelor şi nu pe presupuneri. Feedback-ul regulat obţinut prin observarea directă a faptelor și ascultarea opiniilor din jurul lor te ajută să-ti construiești elevezi zona de focus, să ai o perspectivă mai largă și să iei decizii inspirate.

7. Concentrarea pe cooperare – deciziile bazate mai degrabă pe consultarea partenerilor, angajaţilor şi clienţilor pot fi mai inspirate decât cele pe care le-ai lua de unul singur. Mediul organizaţional are nevoie de punerea reciprocă a unuia în slujba celuilalt pentru ca împreună să obţină rezultate mai bune decât dacă ar fi fost realizate de către fiecare în parte. Prin înţelegerea unităţii în diversitate, un lider accesează zona de focus care îi asigură luarea unor decizii inspirate.

8. Concentrarea pe împuternicire – crearea mediul propice în care cei pe care îi conduci să decidă singuri asupra propriei performanţe. Cu cât organizaţia pe care o conduci creşte, cu atât mai mult vei fi obligat să jonglezi cu mai multe decizii. Un lider întelept înţelege că numărul “bilelor de cristal” cu care poate jongla este limitat şi că implicarea şi încurajarea celor pe care îi conduce în a jongla singuri cu propriile lor decizii inspirate sau “bile din cristal” ar putea fi o decizie inspirată.

9. Concentrarea pe echilibru – atunci când deciziile pe care le iei se concentrează mai degrabă pe obţinerea rezultatelor de tip şi/şi decât pe rezultate de tip ori/ori având la bază atât satisfacerea aspiraţiilor personale cât şi a viziunii tale asupra modului în care doreşti ca cei din jurul tău să se bucure de contribuţia rolului tău de lider la binele lor. Cu cât deciziile tale îndeplinesc simultan mai multe criterii care par că s-ar exclude reciproc cu atât ele vor fi mai inspirate.

10. Concentrarea pe actualizare continuă – să iei decizii pe baza înţelegerii în prezent a rolul tău de lider ce conţine viziunea, aspiraţiile şi misiunea ta. Felul în care îţi percepi rolul si responsabilităţile se poate schimba  în timp fiind influenţat de schimbările de credinţe şi valori care se petrec în interiorul tău fără ca tu să-ţi dai seama. Deciziile inspirate pe care le poţi lua depind de felul în care înveţi despre tine și îţi percepi rolul de lider în prezent.

Concentrarea pe zonele de focus care să te asigure că jonglezi cu “bilele din cristal” şi nu cu “bilele din cauciuc” depinde de disponibilitatea ta de a ieşi din propria zona de confort şi de a face saltul la următorul tău nivel de inteligenţă.

Uneori nu poţi percepe singur zonele de focus pe care ai nevoie să-ţi concentrezi atenţia pentru a fi sigur că iei decizii inspirate. Aici intervine rolul unui coach care te poate ajuta să faci saltul la următorul tău nivel de inteligenţă pentru a descoperi zonele de focus care să te asigure că jongezi cu „bilele din cristal”.

Orgoliul, superficialitatea sau comoditatea îi pot face pe unii lideri să creadă în iluzia că nu au nevoie să facă acest salt preferând să rămână in zona lor de confort şi să jongleze cu decizii care le par a fi inspirate. Astfel nu e de mirare că aceşti lideri ajung să-şi confrunte mai devreme sau mai târziu organizaţiile cu dificultăţi şi să le privească cu regret cum suferă în timp ce ei caută cu ardoare scuzele care să le motiveze lipsa de inspiraţie.

Suspiciunea, refuzul prematur şi rezistenţa la schimbare sunt semne care îi trădează pe liderii prizonieri ai propriei zone de confort. Încrederea, deschiderea şi schimbarea, în schimb sunt semne prin care liderii dovedesc că își accesează un nivel superior de focus pentru a fi siguri că iau decizii inspirate.

Tu ca lider, cu ce fel de “bile” jonglezi ?

Scroll Up